Recent mi-am incheiat activitatea inceputa in urma cu 7 ani 6 luni si 6 zile intr-un magazin partener Orange. Tin minte si acum telefonul primit pentru a ma prezenta la interviu, si cu inima cat un purice m-am prezentat a doua zi. Timid dar in acelasi timp increzator am intrat pe usa magazinului si am intalnit pe acel om care urma sa-mi fie sef si mai tarziu prieten si cu care inca pastrez o legatura foarte buna. Au fost ani in care am invatat serviciile Orange atat prin Sales Academy cat si prin problemele de zi cu zi cu care se prezentau clientii la magazinul nostru. Am invatat ce inseamna omul si pana unde poate sa duca mintea acestuia, sa reusesc sa recunosc pe aceia care vor sa profite de pe urma ta cat si pe cei care sunt cu adevarat oameni. Am invatat in acesti ani si am avut ocazia sa vad cam tot ce e in acest domeniu, de la vechile Philips Fizz sau Nokia 2110, 8110(Matrix Neo Phone) sau Siemens C10 si Bosch 207 pana la cele mai sofisticate smartphone-uri si tablete care se gasesc la ora actuala. Mi-au trecut prin maini mii de telefoane mobile, de toate felurile, toate marcile cunoscute sau mai putin cunoscute aduse de prin Asia, America, Africa, Australia, etc. Am invatat softuri de telefoane mobile si putin hardware(dar nu prea m-a pasiona). Am inteles care telefoane merita reparate si care nu, cum sa recunosti anumiti factori care le-au adus defectiunile(apa, socuri, etc). Am avut ocazia sa particip la mai multe cursuri Orange unde am intalnit colegi din alte magazine partenere cu care am impartasit experienta mea in acest domeniu. Au fost ani frumosi, cu lucruri frumoase si mai putin frumoase, cu clienti dificili si nervosi, nemultumiti si suparati adesea pe companie cat si pe alte lucruri marunte. Dupa toti acesti ani, pot sa spun ca ma declar invins de oboseala psihica acumulata in tot acest timp si acest lucru m-a facut sa renunt la acest job. Am luat o pauza in acest domeniu, zic eu definitiva(dar nu se stie ce mai imi rezerva viata) si incerc sa ma concentrez asupra altor lucruri pe care vreau sa le dezvolt si sa le creez in viata mea de acum incolo.

Chiar daca nu o sa mai am o legatura atat de directa cu aceste dispozitive nu inseamna ca de acum incolo nu o sa le mai studiez sau chiar sa le testez ori de cate ori am ocazia. Nu inseamna ca nu o sa mai scriu despre Orange sau alte chestii legate de serviciile mobile din tara noastra. Orice lucru care mi se va parea interesant o sa il impartasesc cu voi prin intermediul blogului meu.

© Copyright 2010 - 2016 Adrian Benea . All Rights Reserved.

HostVision HostVision HostVision
%d bloggers like this: